10 cărți pe care ar trebui să le citești înainte să îți dai demisia

Cărți, cărți, cărți. De multe auzim asta și ne gândim că nu mai avem timp de asta. Însă, cafenelele orașelor mari sunt pline de oameni care visează la drumul antreprenorialului. Studiile arată că oamenii își doresc, din ce în ce mai mult, să lucreze remote. Stresul, deadline-urile strânse și lucrul peste program ne fac, de multe ori, să ne gândim la demisie. Dar când este momentul să luăm această decizie? Și cum putem să ne pregătim pentru ea? 

Noi vă recomandăm ca, înainte să luați o astfel de hotărâre importantă, să vă întoarceți la cărți. De aceea, vă propunem o listă de 10 lecturi care o să vă învețe principiile de business –  de la cum să începi o afacere, până la cum să o conduci. 

Provocarea noastră: 10 cărți pe care să le citești și abia apoi să-ți dai demisia

Dacă te gândești deja la o astfel de decizie, înseamnă ai toată motivația să începi chiar de acum provocarea noastră. Și, dacă pe parcurs vei rămâne la fel de hotărât, înseamnă că o vei termina foarte repede și că decizia la care te gândești, este cea corectă. Așa că, folosește tot timpul pe care îl ai la dispoziție (dimineața sau seara în metrou, noaptea înainte de culcare, oricând) pentru a acumula informații pentru un viitor mai bun. Să începem ☺

Personal Mindset & Inspiration

1. Awaken The Giant Within — Tony Robbins

O carte inspiraționala scrisă de autorul american și life coach, Tony Robbins. Ideea acestei lecturi este aceea de a-ți arăta că ai potențialul să-ți schimbi viața. Oricând simți că vrei asta.  Poți, de asemenea, să te uiți la documentarul făcut despre Tony Robbins de cei de la Netflix

2. Outliers — Malcolm Gladwell

Gladwell este un jurnalist canadian care a devenit expert în public speaking. Iar această carte îți aduce poveștile din spatele unor oameni de succes: de la încercările prin care au trecut, până la satisfacția reușitei de astăzi. Gladwell vorbește, în carte, despre cum i-a luat 10,000 de ore pentru a devenit un expert într-un anumit domeniu. În plus, scriitura este foarte faină, sigur o să vă placă anecdotele pe care le folosește pentru a arăta că munca și norocul (istoricul familiei, locul sau timpul în care te-ai născut) sunt la fel de importante.

3. The Tipping Point — Malcolm Gladwell

În această carte, jurnalistul canadian despică firul succesului: de la momentul în care apare ideea, până la clipa magică în care această își atinge apogeul, iar tu poți răsufla gustul succesului. 

Productivity

4. The Four Hour Work Week — Tim Ferriss

Cu ce trebuie să pleci după această lectură: muncește mai puțin și încearcă să câștigi mai mulți bani. De multe ori, atunci când tragem linie după un proiect ne dăm seama că am estimat zece ore de lucru, însă, în realitate am avut dublu. Ferris vorbește în carte și despre cât de important este să știi să delegi și să folosești resurse externe care să te ajute să îți eficientizezi munca. Cartea aceasta este perfectă pentru toți cei care vor să fie mai productivi, antreprenori sau angajați deopotrivă. 

5. The Compound Effect — Darren Hardy

Cartea lui Hardy este practic un manual despre cum poți să ai succes în carieră și să ai, în același timp, o viață personală împlinită. 

Business

6. The Personal MBA — Josh Kaufman

O trecere în revistă a tot ceea ce ai nevoie să știi (și mai mult) despre afacerea ta. Fără cuvinte mari. Sau buzzwords. Scurt, la obiect. Și, mai ales, util.

7. The Lean Startup— Eric Ries

Avem o mare problemă atunci când vine vorba despre delegarea atribuțiilor, despre lucrul în echipă și despre organizarea resurselor. Iar cartea lui Ries este minunată tocmai pentru că ne învață cum putem să folosim eficient resurse limitate, astfel încât afacerea noastră să fie una echilibrată și performantă. 

8. ReWork — Jason Fried & David Heinemeier Hansson

O lectură scurtă și de impact despre succesul designerilor americani care au pus bazele companiei 37 signals, acum Basecamp. Cei doi ne arată cum poți să conștientizezi și să ajungi să folosești în favoarea ta toate dificultățile prin care treci. O carte despre succes și minimalism, în același timp.

Vânzări

9. To Sell is Human — Daniel Pink

Ce trebuie să înveți din cartea lui Daniel Pink? Faptul că a vinde nu este deloc un verb imoral, neserios și murdar. Din contră. Cartea ne ajută să devenim confortabili cu ideea de a vinde (și de a te vinde ca business). De asemenea, Pink încearcă să îți arată conceptele care stau la baza proceselor de vânzare și cum poți să te folosești de ele pentru afacerea ta. 

Economie

10. I Will Teach You To Be Rich — Ramit Sethi

Ultima carte din listă este o recomandare pe care o avem pentru toată lumea, mai ales că în sistemul nostru de educație nu există ore de educație financiară – nu doar pentru cei care se gândesc la o schimbare în viața lor profesională. Toate tacticile de negociere și de economisire din carte o să vă ajute să faceți și să salvați bani.