5 lucruri pe care să nu le faci niciodată în timpul unui interviu prin telefon (partea a II-a)

Ți-ai găsit job-ul la care visezi de foarte mult timp. Ai aplicat, iar CV-ul și scrisoarea ta de intenție le-au atras atenția angajatorilor. Ai trecut deja de primii pași ai procesului de recrutare, iar acum ești înaintea interviului telefonic. Un moment extrem de important căruia trebuie să îi faci față cu brio. Așa că, ai grijă unde alegi să ții acest interviu, fii convins că ai toate condițiile tehnice necesare și pregătește-te înainte de interviu. Apoi, ține cont de cele cinci sfaturi pe care le-ai primit deja în prima parte a acestui material. Și apoi, poți să mai iei în considerare și cele cinci idei de mai jos

1. Niciodată nu îți lasă interlocutorul să aștepte sau, mai rău, nu îl  pune on hold

Am mai spus și în prima parte a acestui articol,  în cazul acestor interviuri este primordial să fii la timp – niciodată prea devreme sau prea târziu. Ai agreat o oră, atunci ține-te de ea. Și atunci când ai început interviul, lasă totul și concentrează-te doar pe asta. În general, interviurile prin telefon nu durează mult, așa incat orice alt apel vei avea în acest timp, poate să mai aștepte. Nu-l pune niciodată on hold pe intervievator.

Iar dacă, într-un mod excepțional, chiar aștepți un telefon important, precum ar fi veștile despre sănătatea unor membri ai familiei, atunci recomandat ar fi să anunți acest lucru încă de la începutul convorbirii telefonice. Astfel încât, intervievatul să știe care este situația și să aibă posibilitatea de a reprograma întâlnirea respectivă  în care veți fi deranjați. 

2. Nu renunța niciodată la partea de întrebări – răspunsuri de la final

La finalul interviului telefonic, în mod normal, va exista oportunitatea să pui întrebări. Recomandarea noastră: profită întotdeauna de această situație și întreabă-ți intervievatorul ceva. Dacă nu vei face acest lucru vei lăsa impresia că nu ești suficient de interesat de job, iar acest lucru cel mai probabil nu este adevărat. Așa că, dacă îți dorești postul respectiv, arată-i intervievatorului acest lucru, întrebându-l orice informație ai avea nevoie despre job, rolul tău în echipă sau despre companie în sine. 

3. Nu folosi în interviu răspunsuri prea lungi și prea complicate

În cazul interviurilor prin telefon, rețeta succesului, dacă am putea vorbi despre așa ceva, este dată de răspunsurile clare și concise. Atenția oamenilor este foarte scurtă, în general, iar în timpul unei convorbiri telefonice, aceasta este și mai mică. Așa că, dacă nu îți dorești ca intervievatorul să se piardă în răspunsul tău, oferă-i informații clare, scurte, concise. De preferat ar fi să exersezi răspunsurile dinainte. În acest fel, nu vei ezita atunci când vei răspunde și vei ezita și începuturi de tipul toate “ummm-urile” sau “ăăăăă-urile”. 

4. Lasă deoparte orice urmă de distracție: telefon, ceas

Știm că este destul de greu să de desparți de gadgeturile care încep încetul cu încetul să ne coordoneze viața. Suntem din ce în ce mai dependenți de telefon sau ceas. Așa că ne vine aproape natural să le verificăm în orice moment al zilei. Însă, în timpul unui interviu ar trebui să evităm să facem acest lucru. Chiar și atunci când mergem la un interviu face-to-face nu ar trebui să nu facem asta nici măcar pe hol, atunci când așteptăm. Acest lucru nu va face altceva decât să arată că nu putem să ne concentrăm pe ce avem de făcut, poate să fie și o mostră de lipsă de interes și chiar de respect. 

O singură excepție ar putea exista: dacă ai o perioadă de timp limitată pentru acest interviu și ai anunțat din timp acest lucru. 

5. În interviu nu vorbi de rău despre actualul tău angajator

În niciun caz! Dacă vei face asta, atunci recrutorul se va gândi automat dacă vei vorbi și despre ei în acest fel în viitor. În cazul în care ești întrebat de ce vrei să pleci din compania respectivă, răspunde în mod onest, însă folosind un răspuns care să nu-l afecteze în niciun fel pe actualul tău angajator. Exemple de răspunsuri ar putea fi următoarele: 

  • îmi doresc să lucrez într-o altă companie / domeniu
  • imi doresc să mă întorc într-o organizație non-profit / care încearcă să schimbe ceva în societatea actuală
  • îmi este extrem de dor să am contact cu oamenii / pacienții.