5 sporturi care te fac mai productiv. Și de ce să îți poți convinge colegii sau angajații să facă sport împreună

Cum fac să fiu mai productiv? Și să reușesc să închei cu succes tot ce am de făcut în fiecare zi la birou? Productivitatea ține de fiecare individ în parte. Ce te ajută pe tine să fii mai eficient, poate să nu fie rețeta succesului și pentru altcineva. Cu toate astea, de fiecare dată când vorbim despre acest aspect extrem de important al vieții noastre profesionale, ținem cont de trei lucruri esențiale: sistem, context și disciplină. 

Pentru primul dintre ele, recomandarea noastră este să găsești soluția care ți se potrivește și să o exploatezi la maximum. De exemplu, sistemul Pomodoro poate să te ajute să îți monitorizezi programul. 

Pe de altă parte, atunci când vine vorba despre context, despre mediul în care lucrezi, îți recomandăm să experimentezi cât mai multe variante și să alegi locul sau combinația de locuri care ți se potrivește. Poate că te vei concentra mai bine într-un birou în care este liniște. Însă, atunci când trebuie să fii creativ, poate ar fi mai bine să mergi să lucrezi într-o cafenea. Important este să găsești mix-ul potrivit. 

Și, într-un final, cel mai important element: disciplina. Fără acest element este foarte greu să fii productiv și să atingi succesul profesional la care visezi. Practic, aceasta te ajută să fii concentrat și să reziști la orice element disturbator. Iar sportul este principala activitate care te poate ajuta să înveți să fii disciplinat. Și care sunt sporturile pe care să le alegi atunci când vine vorba despre productivitate? Noi îți recomandăm cinci dintre ele. 

1. înot

Acest sport te ajută să te concentrezi, să rămâi determinat și să îți dă satisfacția că ai reușit să îți îndeplinești obiectivul. 

Recomandarea noastră: stabilește-ți la începutul fiecărei runde de bazin un obiectiv bine definit (ex: o anumită distanță) și monitorizează-l pe tot parcursul antrenamentului. 

2. alergat / fitness (sală)

O alegere perfectă mai ales atunci când ești stresat din cauza tuturor lucrurilor care se întâmplă la birou. La sală sau în parc la alergat vei putea să te deconectezi și să-ți consumi toată energia negativă. Mai mult decât atât, poți face acest sport alături de colegi, astfel încât să puteți și socializa.  

3. yoga

Atunci când trebuie să te concentrezi pe realizarea unui task important meditația și yoga sunt metodele ideală care să te ajute.   

4. ciclism

Participă la competiții alături de colegii tăi (pe munte, la mare sau prin orașe). La final, după ce termini cursa, vei simți bucuria reușitei, iar acest sentiment te va încărca pentru încă o perioadă foarte plină la birou.  

5. squash

Dacă vrei să consumi toată energia negativă strânsă în timpul zilei, dar vrei și să te distrezi alături de colegi, te poți duce la squash. Un sport solicitant fizic, dar foarte bun și pentru socializare. 


Citește și: Cum te-ar putea ajuta informațiile personale pe care le împărtășești la un interviu de angajare


De ce să faci sport? Pentru că acesta te ajută să scapi de stres. Îți îmbunătățește starea de sănătate generală. Te ajută să socializezi cu alți oameni care împărtășesc aceleași pasiuni ca și tine. Întărește motivația și spiritul de echipă. 

A face sport nu înseamnă doar că vei putea fi mai productiv, ci și că vei fi mai optimist, mai pozitiv, mai fericit. Cum să îi convingi și pe cei din jurul tău? Îți recomandăm 4 idei pentru a aduce sportul în mediul de lucru în care lucrezi

Mai mult decât atât, studiile arată că angajații care fac sport primesc în urma acestor activități un boost de încredere, iar lucrul acesta are un impact pozitiv asupra activității și a productivității lor. De aceea este foarte important să îi îndemnăm să facă sport. 

Cum poți să-ți ajuți angajatul să fie mai productiv?

1. invită-ți angajații și colegii de muncă să urmăriți împreună anumite evenimente sportive: un meci al Simonei Halep sau al naționalei de fotbal sau de handbal. Acest moment va oferi energie grupului, dar și subiecte diferite de discuție, nu doar cele despre muncă. 

2. încurajează-i să facă sport împreună: alergat, yoga, fotbal sau tenis. În acest fel, le vei oferi ocazia să se cunoască între ei și să învețe ce înseamnă motivație, competitivitate, dar și spirit de echipă.

3. fă sport în timpul evenimentelor de tip team building – competițiile vor întări spiritul de echipă și vor avea un efect pozitiv asupra relațiilor dintre colegi sau dintre manageri și juniori.

4. încurajează-i să facă sport sponsorizându-le participarea la diferite evenimente sportive – arată-le că le susții efortul și inițiativa. Și roagă-i să le prezinte colegilor ce fac, astfel încât aceștia să se simtă, la rândul lor, parte din echipă. Acest lucru îi va ajuta pe angajații tăi să rămână motivați, entuziasmați și să vadă că ai încredere în ei.