Cum ar trebui să primești un nou angajat în companie?

Căutăm cei mai buni candidați pentru compania noastră. Le oferim salarii competitive. Construim pachete de beneficii care să îi atragă să își dorească o carieră de succesul în echipa noastră. Iar atunci când batem palma, așteptăm ca aceștia să ne impresioneze, să fie eficienți, sclipitori. Încă din prima zi. 

Dar ce facem noi pentru a-i ajuta să se integreze? De cele mai multe ori, le prezentăm colegii de birou, îi lăsăm, poate, o perioadă scurtă de timp să se adapteze. Și cam atât. De altfel, cele mai multe companii nici nu au vreun program de primire al noilor angajați. Astfel, conform cercetării realizate de Allied HRIQ “2012 Allied Workforce Mobility Survey”, 35% dintre companiile analizate nu consumă niciun ban pentru primirea celor care se constituie cea mai importantă resursă a lor. Asta în contextul în care un alt studiu realizat de Aberdeen pe 230 de companii a ilustrat faptul că 90% dintre angajați iau decizia de a rămâne sau de a pleca de la locul de muncă în chiar primul an de la angajare.

Și atunci ce ar trebui companiile să facă? Simplu, să implementeze un proces de acomodare, de primire al candidatului. Cum poți face asta? Îți aducem noi câteva idei:

Prima zi la birou trebuie să fie una specială

Prima impresie este foarte importantă … exact ca prima iubire, nu se uită niciodată. Așa cum compania se așteaptă să fie impresionată de candidat și, ulterior, de angajat încă de la început, se aplică perfect și reciproca. Și de aceea, ar trebui să te asiguri că acesta se poate integra foarte ușor în companie, pregătindu-l încă dinainte de prima lui zi de muncă. Cum poți face asta? Mai jos câteva sfaturi:

  • poți să îi trimiți o agendă cu activitățile pe care le va face pentru început (un fel de agendă a primei zile / săptămâni)
  • fă-i cunoștință cu toți colegii lui – ai putea să organizezi o ieșire non formală: pe lângă mesele de prânz pe care ar trebui să te asiguri că și le va petrece împreună cu echipa sa, poate ar fi bine să organizezi și o mică ieșire după birou
  • asigură-te că biroul său este gată și are tot ce îi trebuie (de la laptop la adresă de mail)

Citește și: Nu vrei să-ți pierzi angajații? Convinge-i să rămână: 4 lucruri simple care să le crească moralul


Ajută-l să se integreze cât mai bine în echipă

Acum că și-a cunoscut colegii de birou, este foarte important să știe care sunt persoanele la care poate să apeleze pentru ajutor sau feedback. În plus, în perioada aceasta de probă de 2-3 luni nu îl forța să iasă din zona lui de confort. Este drept că doar așa va putea să învețe și să evolueze, însă, deja este într-o astfel de situație, este la un job nou. Așa că, asigură-te că se află într-un mediu confortabil și că se bucură de o atmosferă bună la birou.

Iar pentru asta, noi îți recomandăm să îi aloci un mentor care să îl ajute în tot acest proces de integrare. Și asigură-te că își ia notițe atunci când va fi inundat cu tot felul de informații noi. Cel mai probabil nu o să țină minte mare parte dintre aceste informații, așa că mentorul său ar trebui să aibă grijă ca acesta să și le noteze – oferă-i un carnețel și un pix pentru asta J

Arată-i cum se întâmplă lucrurile în companie și oferă-i acces la tot felul de training-uri

Procesul de acomodare este foarte important. Noul angajat trebui să înțeleagă care este filosofia companiei, care sunt fundamentele pe care este construită cultura organizațională a acestei și, mai ales, care sunt procesele și procedurile pe care se bazează aceasta. De aceea, în primele luni acesta nu doar că trebui să învețe cum să își facă job-ul eficient, ci și ce se așteaptă companie de la el. De aceea, este foarte important să știe de la început care sunt așteptările de la el și care sunt obiectivele de termen scurt, mediu și lung. Pentru a-l ajuta să se integreze în companie, poate ar fi bine să apelezi la câțiva angajați mai vechi cu care crezi că va rezona foarte bine.

În plus, oferă-i posibilitatea să învețe și să se dezvolte. Să nu crezi că dacă îl arunci în ocean din prima zi, acesta va fi un Michael Phelps imediat. În niciun caz. De aceea, ar trebui să:

  • creezi programe de training pentru noii veniți – acestea ar trebui să se concentreze pe activitățile normale cu care se vor confrunta aceștia și să fie prezentate clar rezultatele așteptate. Și nu uita aici de feedback. Este foarte important. Poate chiar ai putea avea și un examen la final de training.
  • aduci în aceste programe oameni din toată companie – diferite departamente, diferite poziții din companie – astfel încât, angajații noi să poată să înțeleagă ce se întâmplă în toată companie, nu doar în echipa lor

Feedback-ul este crucial, la fel este și modul în care reacționezi la greșelile noilor angajați

Feedback-ul este foarte important, dar doar dacă este un constructiv. În acest fel, vei ști atât tu, cât și echipele tale care sunt lucrurile care trebuie îmbunătățite. Vorbește cu angajații tăi – noi sau vechi – despre toate acțiunile care se întâmplă în companie. Ascultă-i. Și îndeamnă-i să îți ofere feedback încă din prima zi. Implementează procese de review bine structurate. Iar pentru angajații noi, nu rata discuția de la finalul celor 90 de zile.

Pe de altă parte, înțelege că toată lumea face greșeli. Mai ales atunci când ești la început de drum. Atunci când simți că o anumită activitate nu a fost făcuta cum se cuvine, nu certa, ci încearcă să pornești o conversație. Înțelege care a fost situația respectivă. Ascultă-i argumentele. Și comunică-i care sunt așteptările tale de la el. Și în funcție de situație, oferă-i posibilitate angajatului de a învăța, asigurându-i training-uri de specialitate.

Sfat: cea mai bună soluționare a problemelor se găsește într-o întâlnire face-to-face. Nu încerca niciodată să ai o discuția, mai ales una contradictorie, în public. Cheamă angajatul la tine în birou și spune-i mesajul tău în cât mai puține cuvinte – cu cât vorbești mai puțin, cu atât ai mai mari șanse ca acesta să te asculte.

Perioada de probă este foarte importantă, folosește-o

Primele 90 de zile ale unui angajat într-o companie sunt foarte importante. Acestea reprezintă baza pe care se va clădi relația acestuia cu compania, cu managerii sau colegii săi. De aceea, este foarte important să urmărești nivelul de competențe ale angajatului, dar și gradul său de motivație. Este, în mod clar, cea mai bună perioada să afli de ce este capabil omul respectiv. Iar dacă acesta îți va arăta că nu este motivat sau că are anumite obiceiuri care nu sunt în acord cu compania ta, atunci ar trebui să îți pui câteva întrebări legate de modul în care se integrează acesta în echipa ta. 

Așadar, folosește primele 30/60/90 de zile pentru a analiza activitățile, performanțele, dar mai ales implicarea și motivația angajatului. Fixează câteva obiective pe care ți le dorești atinse de acesta. Stabilește un nivel de măsurare clar pentru ele. Și monitorizează parcursul său în tot acest timp. Însă, nu ridica așteptările foarte sus. Nu uita că angajatul tău este la început și are nevoie de timp pentru a se obișnui în companie și a înțelege care sunt procesele de urmat. 

Și ultimul sfat: nu uita că angajații tăi trebuie să se simtă bine la birou, să se și distreze, nu doar să muncească