Cum începi o conversație cu un străin?

Nu mai este niciun secret: comunicarea și socializarea înseamnă dezvoltarea în carieră. Pentru toată lumea, însă, a începe o conversație cu un străin se traduce nu doar în disconfort, ci chiar teamă. 

Atunci când trebuie să pornești o discuție cu un străin trebuie să ții cont de obiectivul pe care îl ai – vrei să obții un loc de muncă, să te oferi voluntar, să afli care este destinația de vacanță a anului sau cum să îți găsești un loc de muncă nou. 

Ai putea să încerci celebrul „elevator speech” – 30-60 de secunde care îți pot schimba viața. Dacă vrei să încerci această tehnică, atunci ar fi bine să fii pregătit deja cu discursul pe care vrei să-l folosești. Să știi exact cu cine vrei să vorbești, care este contextul potrivit și cum să începi conversația. 

Pentru ceilalți, am realizat mai jos cinci idei despre cum începi o conversație cu un străin:

După ce auzi pe cineva vorbind: Mi-a plăcut foarte mult ce ai spus, în mod special comentariul pe care l-ai făcut despre … 

Uneori auzi pe cineva vorbind, iar ce a spus despre un anumit lucru îți rămâne în minte pentru mult timp. Poate că persoana respectivă nici nu o să conștientizeze puterea celor spuse. Dar dacă te vei duce și îi vei sublinia importanța acelor comentarii, te va ajuta să intri mai ușor în discuție și să o faci cu o imagine puternică și pozitivă. Cine știe, poate se va lega o legătură puternică, iar aceea simplă conversație poate să devină un pas important în viața ta profesională. 

Citește și: 7 acțiuni pe care să le faci pentru a deveni mai plăcut și mai bine văzut

După ce auzi pe cineva vorbind într-o conferință: Ceea ce ai spus despre lucrul acela este foarte important pentru mine … 

Este foarte important să oferi feedback. Iar când acesta este unul nu doar pozitiv, ci chiar personal, cu atât mai mult. Dacă experiența povestită de persoana respectivă este una similară cu cea trăită de tine, ar fi bine să încerci să-i împărtășești povestea ta. Lucrul acesta v-ar apropia și, cine știe, s-ar putea creea o legătură interesantă. Același lucru și dacă experiența ta este total diferită cu cea a vorbitorului. 

În timpul unei discuții online: De unde vorbești acum?

Datorită tehnologiei conectarea se poate face mai ușor. Acum poți vorbi cu cineva din California, Tokio sau Sydney chiar de la tine de acasa. Dacă te interesează un anumit subiect, încearcă să-ți găsești interlocutorii potriviți, indiferent de locul în care se află aceștia. Dar începe discuțiile aflând lucruri personale despre ei – în acest fel vei arăta că ești interesat de o discuție reală, autentică. În plus, vei putea dezvolta discuția mai ușor dacă vei găsi subiecte comune de discuție. 

La o petrecere: Ce interesant este … 

Atunci când te afli la un eveniment este mai ușor să intri într-o discuție cu un străin. Poți să le faci un compliment. Să le admiri ținuta. Machiajul. Sau accesoriile. Cine știe cine este persoana respectivă și cum te poate ajuta în viitor. Dar fii sincer, autentic și nu exagera cu complimentele. 

Citește și: 6 studii care îți vor schimba strategia de a aplica pentru un nou job

La o conferință: Care a fost subiectul care ți s-a părut cel mai interesant?

Aceasta poate să fi cea mai bună întrebare cu care poți începe o conversație cu un străin. Vei putea afla care sunt lucrurile pe care le aveți comun. De aici pot decurge foarte ușor alte subiecte (profesionale sau personale). În plus, în acest fel vei putea începe o discuție cu oricine – indiferent de statul profesional al acestei persoane. Fii curajos, deschis și onest. 


Dacă ai nevoie de o schimbare în carieră, cauți un loc de muncă sau te gândești la reconversie profesională, suntem aici. we do HR. Let’s build together.