Te gândești la un job remote? Iată cum ar trebui să te prezinți la un interviu de angajare

Trăim într-o perioadă în care din ce în ce mai mulți oameni își caută job-uri remote. De altfel, 43% dintre americanii angajați susțin că aleg job-urile care le oferă posibilitatea să lucreze remote, măcar o anumită parte din timp. Iar, mai bine de 31% dintre aceștia au declarat că lucrează în acest fel între 80 și 100% din timp. 

Dacă și pe tine te tentează să încerci să lucrezi de acasă … sau de oriunde vrei tu (dintr-un hub sau dintr-o cafenea, dintr-un parc sau dintr-un restaurant), atunci ar fi bine să începi să aplici pentru un astfel de job-uri. Iar pentru a fi pregătit pentru o astfel de provocare, te ajutăm cu o listă de aptitudini pe care ar trebui să le ai pentru a te adapta unui astfel de job. Precum și cu câteva sfaturi care să te pregătească pentru un interviu de angajare. 

Care sunt cele mai importante trei aptitudini pentru un job remote?

Ține cont de faptul că un astfel de job nu este doar despre libertatea de a-ți alege locul de unde să muncești, ci și despre faptul că nu o să ai lângă tine nici colegii de echipă și nici șeful care să te motiveze. Așa că, de cele mai multe ori, o să fii tu cu tine și proiectele la care trebuie să lucrezi. Și, cel mai probabil, un deadline care să pună și mai mare presiune. 

Dar dacă vrei totuși să încerci o astfel de provocare, atunci va trebui să: 

1. știi să te motivezi singur

Companiile care angajează oameni remote caută candidați care să demonstreze că au abilitatea de a căuta informațiile necesare îndeplinirii unui task și de a le contextualiza. În plus, au nevoie de oameni care să poată să comunice foarte bine online cu colegii lor. Și de a găsi și a-și asuma soluția la anumite probleme – nu doar să fie un suporter care să vină în ajutor atunci când i se cere acest lucru. 

Candidatul ideal ar trebui să aibă inițiativă să cerceteze, să se informeze și să aducă un plus valoare echipei – tool-uri, informații sau analize pe care să le împărtășească cu echipa sa. Și, nu în ultimul rând, să fie mereu conectat cu colegii săi, să ceară și să ofere feedback în mod regulat. 

2. știi să comunici

Oamenii care își caută un astfel de job, mai ales dacă sunt la prima încercare de acest fel, trebuie să aibă posibilitatea de a oferi exemple de situații în care a putut comunica eficient prin email, video conference sau programe de online chat precum Slack ori IRC. Și asta pentru că, majoritatea comunicării într-o astfel de echipă – chiar și banalul “ce ai făcut în week-end” – se întâmplă prin intermediul unor aplicații precum Slack. Astfel de tool-uri facilitează comunicarea oamenilor din aceeași echipă indiferent dacă aceștia sunt la birourile companiei sau aiurea prin toată lumea.  


Citește și: Cum să te pregătești pentru un interviu de angajare?


3. știi cum să îți promovezi reușitele și să te transformi într-un resursă cheie în cadrul companiei

Dacă faci ceva cu adevărat incredibil, însă nimeni nu știe nimic despre asta, atunci înseamnă că nu ți-ai făcut treaba bine. Companiile vor să angajeze oameni care să poată să își susțină ideile, dar și să își promoveze realizările într-un mod clar și eficient. Caută candidați care să poată să aducă vizibilitate muncii pe care o prestează, transformându-se într-un element cheie în cadrul companiei, o resursă valoroasă în cadrul companiei fie că se află în același birou cu ei sau pe cealaltă parte a globului. 

De ce ar trebui să ții cont în cadrul unui interviu de angajare pentru un job remote?

În cadrul acestor interviuri, angajatorii vor dori să afle care sunt programele online cu care lucrezi pentru astfel de job-uri. Dar și cum rămâi productiv atunci când unul dintre acestea nu funcționează. Vor pune mare accent pe întrebări care să determine cât de orientat este candidatul pe relația dintre el și client. Și vor căuta oameni care să nu se ferească să fie sinceri și să spună de la început când nu vor fi disponibili să lucreze, care sunt limitele lor în raportul cu deadline-urile, dar și care sunt așteptările lor de la acest job.  

De asemenea, pentru astfel de interviuri este foarte important locul pe care îl alegi – ai grijă să nu fii deranjat și, închideți notificările de pe telefon, ar fi dubios să te apuci să citești mesaje în timpul interviului. Apoi, gândește-te că și aceste interviuri ar trebui să permită contactul vizual, așa că, ai grijă cum îți așezi camera (în cazul interviurilor video). Pune, de asemenea, mare accent pe ținuta pe are o alegi – chiar dacă probabil că nu o să se vadă mare parte din ea, e bine să eviți întrebări de genul “cu ce ești îmbrăcat … pare ceva de culoarea pielii”.

În plus, pentru un astfel de interviu de angajare, candidații trebuie să fie pregătiți pentru orice problemă tehnică va apărea – de la sunet, la zgomotul de fundal. Așa că, ar fi bine să te gândești dinainte la toate aceste probleme și să ai pregătită o soluție pentru oricare dintre acestea. Înainte de interviu, pregătește-ți ce ar trebui să spui în cazul unor probleme tehnice neprevăzute sau ce conversație de backup o să ai până se remediază acestea.